Burnout – Problema înainte de soluție

Luni, 24 martie 2026, Senatul României a respins o lege care propunea recunoașterea oficială a burnout-ului. 15 voturi pentru, 37 împotrivă, 51 abțineri. Motivul invocat de senatorii care s-au opus: burnout-ul nu este suficient de clar definit pentru a fi legiferat.

Ironia este că medicina le dă, într-o anumită măsură, dreptate. Doar că o spune într-un limbaj mai tehnic.

Ce spune literatura oficială

DSM-5 – Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, ghidul de referință al psihiatriei americane – nu recunoaște burnout-ul ca diagnostic. Nici versiunea actualizată, DSM-5-TR, nu îl include.

ICD-11 – Clasificarea Internațională a Bolilor a Organizației Mondiale a Sănătății, sistemul oficial de clasificare folosit și în Europa – îl descrie, din 2022, ca “fenomen ocupațional rezultat din stres cronic la locul de muncă nemanageat cu succes”. Nu ca boală. Nu ca tulburare mentală. Ca fenomen ocupațional.

În România, medicul care îți eliberează concediu medical pentru burnout nu scrie, de regulă, “burnout” pe certificat – pentru că nu există un cod diagnostic propriu. Scrie Z73.0, “surmenaj”, sau F43.0, “reacție acută la stres”, sau F32, “episod depresiv”. Cu alte cuvinte, încadrarea depinde de simptomele prezentate și de judecata clinică, nu de un protocol standardizat specific burnout-ului.

Un studiu din 2021, bazat pe un proces Delphi – o metodă structurată de consens între experți din mai multe țări, prin runde repetate de consultare – a reunit specialiști din 29 de țări și a identificat 88 de definiții diferite ale burnout-ului în literatura de specialitate. După un proces îndelungat, experții au ajuns la un consens minimal: “epuizare datorată expunerii prelungite la probleme legate de muncă”. O definiție atât de largă, încât riscă să includă fenomene foarte diferite sub aceeași etichetă.

O parte importantă a cercetării merge și mai departe și sugerează că burnout-ul s-ar suprapune semnificativ cu depresia. Unele studii au arătat că un procent foarte mare dintre cei clasificați ca fiind în burnout îndeplinesc, în același timp, criterii pentru un diagnostic provizoriu de depresie.

Nici psihoterapia nu are, în prezent, un protocol standardizat specific burnout-ului, comparabil cu ghidurile clinice robuste existente pentru depresie sau tulburările de anxietate. Psihologul care lucrează cu cineva în burnout adaptează, de cele mai multe ori, ce știe despre depresie, anxietate, stres cronic, funcționare profesională și reglare emoțională.

Și totuși, o industrie înfloritoare

Caută “curs burnout București” pe Google. Vei găsi zeci de oferte. Workshopuri de o zi, programe de 6 module, certificări pentru specialiști HR, cursuri online cu acces permanent. Toate cu soluții clare, pași concreți, instrumente aplicabile imediat.

Cum poate o industrie să vândă soluții pentru ceva ce medicina și cercetarea nu au reușit să definească riguros în peste 50 de ani de discuții și studii?

Răspunsul este simplu și inconfortabil: pentru că piața cere soluții rapide, iar piața primește soluții rapide. Indiferent dacă acestea ating sau nu mecanismul real.

Un review al literaturii de specialitate arată că intervențiile disponibile – mindfulness, managementul stresului, granițe, odihnă, restructurare cognitivă – acționează în principal la nivelul simptomelor și al comportamentelor observabile. Nu pentru că ar fi inutile. Ci pentru că majoritatea sunt construite pentru managementul consecințelor, nu pe baza unui model explicativ consensual și validat clinic al burnout-ului.

Ce înseamnă asta în practică

Înseamnă că atunci când cumperi un curs de burnout, cumperi, de fapt, tehnici de management al stresului, igienă a somnului și reframing cognitiv – lucruri utile în sine, dar construite pe o înțelegere încă incompletă a fenomenului.

Înseamnă că atunci când o companie implementează un program de wellbeing pentru burnout, implementează, de cele mai multe ori, un program de reducere a simptomelor – nu neapărat unul care atinge cauza profundă.

Înseamnă că atunci când un medic îți pune Z73.0 pe certificat, îți pune cel mai apropiat cod disponibil pentru ceva ce sistemul medical încă nu a reușit să numească și să delimiteze precis.

Și înseamnă că Senatul României a respins ieri o lege nu neapărat din rea-voință, ci și din același motiv pentru care medicina nu a standardizat burnout-ul în tot acest timp: pentru că nu există încă suficient consens asupra a ceea ce este, unde începe și cum se diferențiază clar de alte forme de suferință psihică.

Atunci de ce contează?

Absența unui protocol standardizat nu înseamnă absența intervenției. Există abordări care ajută. Există clinicieni care construiesc intervenții solide pornind de la ceea ce știm despre stres cronic, reglare, funcționarea creierului și relația terapeutică.

Dar înseamnă că soluțiile pe bandă rulantă – cele care promit că în câteva ore sau câteva module ieși din burnout – merită privite cu precauție. Nu pentru că cei care le vând au neapărat intenții rele. Ci pentru că vând certitudine acolo unde știința încă lucrează cu aproximații.

Tratamentul există. Dar e mai aproape de om decât de manual.

Ce se întâmplă totuși în cabinet

Între timp, în cabinete, oamenii vin cu burnout, iar clinicienii lucrează cu el zilnic. Fiecare cu ce îi este mai aproape – CBT, ACT, abordări psihodinamice, terapii centrate pe corp, integrări de tot felul. Există psihologi care obțin rezultate bune. Nu pentru că urmează un protocol de burnout, ci pentru că înțeleg suferința umană și știu să lucreze cu ea.

Există însă o problemă tăcută în această ecuație: clientul nu știe, de regulă, ce va face psihologul cu burnout-ul lui. Nu există un protocol de burnout pe care clinicianul să îl prezinte transparent, să îl explice, să îl justifice. Psihologul adaptează din ce știe. Uneori asta funcționează foarte bine. Alteori, fără o înțelegere clară a mecanismului, adaptarea lovește în simptome, nu în cauză.

Tocmai de aceea cred că merită să vorbim deschis despre cum arată burnout-ul dinăuntru – neurobiologic, nu doar descriptiv. Și despre ce înseamnă să lucrezi cu el în mod intenționat, nu doar să gestionezi ce iese la suprafață.

În articolul următor: ce se întâmplă de fapt în creierul unui om în burnout – și de ce odihna, oricât de necesară, nu este suficientă.

Ana Mereuță Psihoterapeut | Neurofeedback & Brain Mapping ana.mereuta@neuro-hub.ro www.neuro-hub.ro 0724.525.600

Dacă te recunoști în ce ai citit, scrie-mi. Prima conversație e întotdeauna doar o conversație.

Dacă vrei sa afli mai multe despre psihoterapie, citeste aici.

Fă primul pas către claritate. Programează acum Brain Map-ul tău la Neuro-Hub.